luni, aprilie 29, 2024
AcasăAdjudAcțiuni de control și sancțiuni date în perioada Bâlciului anual de la...

Acțiuni de control și sancțiuni date în perioada Bâlciului anual de la Adjud

În perioada 01 – 06 august, cu ocazia târgului anual, polițiștii din Adjud alături de cei ai Secției 4 Poliție Rurală Adjud, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Rutier Vrancea au acționat în piața agroalimentară și în localurile publice din zonă, precum și pe arterele rutiere intens circulate pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență, faptelor contra patrimoniului și a evenimentelor rutiere, precum și pentru combaterea tuturor formelor de comerț ilegal. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul reprezentanților DSP Vrancea, DSVSA Vrancea și ITM Vrancea.

Astfel, în timpul controalelor efectuate, au fost legitimate 300 de persoane, fiind verificate în trafic 130 de vehicule și autovehicule. 22 de conducători auto au fost testați alcoolscop, fiind aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 64.000 lei. În cadrul celor 14 filtre rutiere instituite, 20 de permise de conducere au fost reținute iar un certificat de înmatriculare a fost retras. Totodată, peste 76 mc de material lemnos au fost confiscați. (IPJ Vrancea, foto: arhivă)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu