sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăStiri InterneAcțiune de amploare a polițiștilor rutieri din Vrancea și alte 5 județe:...

Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri din Vrancea și alte 5 județe: 580 amenzi, 47 permise reținute

În cursul zilei de azi, 7 octombrie, peste 90 de polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău, Brăila, Galați, Buzău și Covasna au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul I.G.P.R., astfel că, în intervalul orar 08.00-14.00, polițiștii rutieri au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în municipiul Focșani, precum și pe drumurile naţionale din județ.

În urma acțiunilor din teren, au fost aplicate 580 de sancțiuni contravenționale. Totodată, 47 de permise de conducere au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 44 pentru depășirea limitei legale de viteză. Pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, polițiștii rutieri au retras 23 de certificate de înmatriculare. Totodată, polițiștii rutieri au constatat o infracțiune la regimul rutier. Pe perioada desfăşurării acţiunii nu a fost înregistrat niciun accident rutier soldat cu victime.

Vă recomandăm să adoptați o manieră prudentă de conducere și să respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă/neadaptată la condiţiile de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.

Reamintim pietonilor că trebuie să îşi ia măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi!

NU VĂ URCAȚI LA VOLAN, DACĂ AȚI CONSUMAT ALCOOL! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu