Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat astăzi, 27.07.2026, la ora 13:53, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul european E85, în zona sensului giratoriu de la Cerdac, în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului au fost direcționate imediat două ambulanțe de la Stația Centrală Focșani, având echipaje formate din asistenți medicali. La locul evenimentului au fost găsite trei victime.
În urma evaluării medicale inițiale realizate de echipajele noastre, au fost diagnosticate următoarele leziuni:
– bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani: diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral deschis, precum și cu traumatisme ale membrelor superioare și inferioare;
– bărbat, în vârstă de aproximativ 53 de ani: prezenta traumatisme la nivelul membrelor inferioare;
– femeie, în vârstă de aproximativ 87 de ani: diagnosticată cu traumatism toracic.
După acordarea primului ajutor calificat la fața locului și stabilizarea pacienților, toate cele trei persoane implicate au fost preluate și transportate de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani pentru investigații detaliate și tratament de specialitate. Cercetările privind cauzele și împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier sunt continuate de organele de poliție. (sursa: SAJ Vrancea)
Accident pe E85, în sensul giratoriu de la Cerdac: 3 persoane rănite
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -
