Accident la Adjud, în zona stației Umbrărescu. O femeie încarcerată

0
347

Pompierii militari au fost alertați astăzi, 24 octombrie, în jurul orei 12:20, despre un accident rutier produs pe DN2 E 85 (zona Umbrărescu) în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată într-unul dintre autoturisme.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud. La fața locului s-au deplasat 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD şi 1 autospecială de intervenție. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei de sex feminin, în vârstă de 56 de ani, care prezenta traumatism la șold. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat pacientei şi, ulterior, au transportat-o la U.P.U. Focșani. Totodată, pompierii au acționat pentru decuplarea bornelor autoturismelor şi sablarea carosabilului. (ISU Vrancea)