marți, octombrie 15, 2024
AcasăPoliticaAbia instalat ministru al Apărării, Angel Tîlvăr dă explicații pe marginea tezei...

Abia instalat ministru al Apărării, Angel Tîlvăr dă explicații pe marginea tezei sale de doctorat

Aproape toți politicienii au parte de acuzații când vine vorba de lucrările științifice pe baza cărora și-au obținut titlul de doctor. Proaspătul ministru al Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a intrat în colimator din primele zile. Un fost și un actual angajat al Muzeului Vrancei susțin că teza de doctorat a lui Angel Tîlvăr (”România-Israel, relații în perioada comunistă”) ar fi fost redactată de angajații instituției. Au fost și plângeri la parchet, s-au întocmit dosare penale, dar DNA și Parchetul Vrancea au clasat aceste dosare. Cercetările procurorilor au vizat săvârșirea mai multor infracțiuni: abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals,, fals în înscrisuri sub semnătură privată, purtare abuzivă.

Un fost angajat a susținut că un coleg din Muzeul Vrancei i-ar fi făcut documentarea lui Angel Tîlvăr la Arhivele Naționale, iar o colegă i-ar fi redactat teza senatorului, la ordinul fostului director al instituției, Horia Dumitrescu. De altfel, plângerile penale se referă direct la acesta din urmă. ”Ne-am apucat și am făcut teza de doctorat a lui Angel Tîlvăr de la zero. De la ze-ro! I-am spus lui Ionuț, colegul meu: „Ionuț, adu-mi cărțile, du-te și adu-mi arhivele”. (…) Lucram în fiecare zi. În fiecare dimineață. Dacă am ajuns la 8 și un minut, vă jur cu mâna pe inimă, directorul Horia Dumitrescu se enerva. El lucra de la 5-6 dimineața. Și directorul lucra la teza lui Tîlvăr cu cheia în ușă, să nu-l deranjeze nimeni.”, a declarat, pentru Libertatea, Emilia Aurora Apostu, angajată a Muzeului Vrancei.
De cealaltă parte, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a respins acuzațiile, declarând procurorilor că ”nu am folosit și nu am solicitat niciunui angajat al Muzeului Vrancei să mă ajute la redactarea lucrării”, potrivit documentelor consultate de G4Media. ”Lucrarea am început-o cred că în 2005, dar din cauză că am avut probleme de sănătate tot am prelungit termenul de finalizare. În această perioadă am stat mult și în bibliotecă, puteți verifica, am obținut cărți inclusiv prin intermediul sistemului de împrumut interbibliotecar, prin intermediul bibliotecii din Focșani. Am luat cărți de la Biblioteca Universitară, de la Biblioteca Centrală din București. Deci sunt lucruri pe care, dacă le urmăriți, veți vedea totuși o anumită rigoare, bună credință. Ce cred eu că este subiect ce poate să trimită către mai știu eu ce interpretare este faptul că cineva se îndoiește că ar fi lucrarea mea. Eu l-am rugat pe amicul meu să se uite și să mă ajute să încadrez în pagină, pentru că sunt multe trimiteri și multe lucruri care țineau de rigoare de redactare. Atâta tot. (…) Nu am cerut niciodată cuiva de la Muzeul Vrancei să scrie ceva legat de lucrarea mea de doctorat. Îmi asum fiecare cuvânt pe care l-am scris acolo și pot să o susțin din nou public, fără nicio problemă.”, a declarat Angel Tîlvăr pentru Libertatea.



ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu