joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneA murit Marcian Bleahu, creatorul Muzeului Național de Geologie

A murit Marcian Bleahu, creatorul Muzeului Național de Geologie

A încetat din viață unul dintre cei mai importanți oameni de știință din România secolului XX. Marcian Bleahu a fost geolog, speolog, geograf, alpinist, explorator, scriitor și politician, membru de onoare al Academiei Române în cadrul Secției de Științe Geonomice. Marcian Bleahu este cunoscut pentru contribuțiile științifice la dezvoltarea teoriilor tectonicii globale (cu aplicații în studiul geologiei Carpaților), pentru pionieratul și dezvoltarea speologiei, dar și pentru popularizarea științei și a ecologiei în România. A scris 41 de cărți și 126 de lucrări științifice de specialitate, peste 400 de articole cu diferite subiecte și a conferențiat în peste 500 de apariții publice, inclusiv la radio și televiziune, a fost un pionier al utilizării multimedia în cadrul conferințelor. Între anii 1949 și 1952 a condus serviciul de geologie la lucrările Canalului Dunăre – Marea Neagră, în 1953 a condus cercetările geologice în vederea proiectării metroului din București și a făcut parte din comisia interministerială de analiză a cutremurului din 4 martie 1977. În 1985 a creat Muzeul Național de Geologie, unde a activat ca responsabil științific până în anul 1994.

După Revoluția din Decembrie 1989, Marcian Bleahu, alături de Toma George Maiorescu, înființează Mișcarea Ecologistă din România (M.E.R.), un proiect politic în concordanță cu crezul său profesional privind ocrotirea naturii și a mediului. Este ales senator la alegerile din mai 1990 și devine ministru al Mediului în cabinetul Stolojan. În această poziție, Bleahu a elaborat o întreagă legislație (un alt pionierat) și a încercat să integreze România în convențiile și programele internaționale privind mediul. În 1992 este desemnat vicepreședinte al Conferinței ONU pentru mediu și dezvoltare de la Rio de Janeiro. În anul 2008 este decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai importantă distincție românească. Marcian Bleahu s-a stins la vârsta de 95 de ani.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu