vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateA mai plecat un mare actor - Constantin Codrescu

A mai plecat un mare actor – Constantin Codrescu

În cursul zilei de duminică, actorul, regizorul și profesorul Constantin Codrescu a trecut la cele veșnice. Constantin Codrescu a absolvit Institutul Național de Teatru în anul 1951 și a activat în mai multe instituții teatrale din țară. A fost cadru universitar, regizor și scenograf, însă a rămas în memoria românilor prin rolurile de pe scenă, din cinematografie, dar și din reprezentațiile la radio și televiziune. În filmografia sa se află roluri în filme celebre: Moara cu noroc, Răscoala, Haiducii lui Șaptecai, seria ”Mărgelatu”, Un oaspete la cină, seria ”Pistruiatul”, Magnatul etc. Pentru întreaga sa carieră, Constantin Codrescu a primit premiile UNITER și GOPO, iar în acest an, Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler. Constantin Codrescu avea 91 de ani. ”Acum, târziu în noapte, sau prea devreme în acest început trist de zi, am aflat cu mare mâhnire de plecarea ta, dragul meu artist de excepție, Puiu Codrescu. M-am bucurat de prietenia noastră până în ultima zi a vieții tale și mi-e greu să cred că te-am pierdut…”, a scris Florin Piersic pe Facebook.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu