miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăStiri InterneA început campania electorală pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale

A început campania electorală pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale

Pe 24 noiembrie va avea loc al doilea tur al scrutinului prezidențial. Cei doi candidați rămași în cursă sunt Klaus Iohannis (37,82% în primul tur) și Viorica Dăncilă (22,26%). Campania electorală a început azi noapte, la ora 00:00, și se încheie sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 7.00. Al doilea tur de scrutin are loc în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur.

Ca și la primul tur, la secţiile de votare din străinătate se votează pe durata a trei zile: vineri, 22 noiembrie, între orele 12:00 – 21:00; sâmbătă, 23 noiembrie, între orele 7:00 – 21:00; duminică, 24 noiembrie, între orele 7:00 – 21.00. În toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare. Plicurile celor care votează prin corespondenţă trebuie să ajungă în ţară până pe 21 noiembrie. Cei care au ales votul prin corespondenţă trebuie să se asigure, înainte de a lipi autocolantul cu votat, că a intrat în turul al doilea candidatul pentru care optează. În ţară, au fost organizate 18.748 de secţii de votare, iar în străinătate alte 838. Votarea în ţară se desfășoară duminică, 24 noiembrie, între orele 7:00 şi 21:00, cu posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află în interiorul sau în fața secţiei de votare la ora 21:00. În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu