marți, aprilie 30, 2024
AcasăActualitateVIDEO Ministrul Sănătății: la Spitalul Județean din Focșani sunt cele mai...

VIDEO Ministrul Sănătății: la Spitalul Județean din Focșani sunt cele mai multe scăderi salariale

Sindicaliștii de la Sanitas și de la Solidaritatea Sanitară au avut astăzi discuții la Guvern cu miniștrii Sănătății și Muncii, precum și cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice. La finalul discuțiilor s-a semnat un acord iar sindicaliștii au renunțat la greva generală, programată pentru data de 11 mai. 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, apoi, într-o conferință de presă, că, în urma discuţiilor cu managerii de spitale şi cu liderii de sindicat, s-a ajuns la concluzia că Legea salarizării şi Regulamentul sporurilor au fost aplicate uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverșilor ordonatori principali de credite. Ministrul a dat ca exemplu două spitale care au declarat că au avut scăderi salariale față de decembrie 2016. Este vorba despre Spitalul Județean din Focșani unde, din 1366 de salariați, 1307 au înregistrat scăderi, și de Spitalul Judeţean Arad care, din 1959 de angajaţi, 1820 de salariaţi au avut scăderi. „În urma discuţiilor de astăzi s-a decis modificarea Legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienţii de ierarhizare şi nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca şi regulă generală. De la nivelul guvernamental şi de la nivelul MS se va verifica şi urmări modul de aplicare a Legii salarizării şi Regulamentul de sporuri. De asemenea, în urma discuţiilor de astăzi cu sindicatele am convenit ca proiectul noii legi a sănătăţii să cuprindă foarte clar şi indicatori de performanţă care să facă referire inclusiv la cuantumul cheltuielilor de personal, astfel încât să ne asigurăm că toate spitalele vor asigura pentru pacienţi medicamente, materiale sanitare şi tot ce au nevoie”, a declarat ministrul Sănătății.

/

Sursa video: Pro Tv

Iată punctele Acordului încheiat astăzi între Guvernul României şi organizaţiile sindicale „Sanitas” şi „Solidaritatea Sanitară:

1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferenţa.

2) Păstrarea actualelor limitele prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.

3) Crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% prevăzut în Art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.

4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în Art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017.

5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

6) Reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017.

7) Echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical.

Toate prevederile de mai sus se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018. Ca urmare a acestui Acord, reprezentanţii organizaţiilor sindicale au consimţit să renunţe la greva generală, programată în data de 11 mai 2018.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu