AcasăStiri InterneGuvernul a amânat plata în cont unic a obligațiilor fiscale către stat

Guvernul a amânat plata în cont unic a obligațiilor fiscale către stat

Plata în același cont unic a contribuțiilor sociale, precum și a impozitului pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018. Guvernul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență care prelungește cu șase luni termenul de intrare în vigoare a normei privind efectuarea plății obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.

Astfel, până la 1 iulie 2018, vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017. Măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credință, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligațiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilității plății. Amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative și de plată.

În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie, sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități, iar în celălalt sunt plătite contribuțiile la pensie, sănătate și șomaj. (sursa: Guvernul României)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu