Mare parte din ţară se va afla, vineri, sub avertizări meteo Cod portocaliu şi Cod galben de vânt.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, pentru zona de munte a fost emis Cod portocaliu, în intervalul 13 noiembrie, ora 10:00 – 13 noiembrie, ora 21:00, când intensificările vântului vor atinge viteze de 90-120 km/h, iar la altitudini mari de 120-140 km/h.
Codul galben este valabil în acelaşi interval şi vizează Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, nord-estul şi estul Munteniei şi în sud-vestul Olteniei, unde vitezele vântului la rafală vor fi de 50-70 km/h.
Pe de altă parte, vineri este Cod galben de ploi în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali. În aceste zone, vor fi mai ales averse însoţite de descărcări electrice, iar cantităţile de apă în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi în general de 25…30 l/mp.
