În acest an, la sărbătoarea Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, unul dintre ocrotitorii Eparhiei Buzăului și Vrancei, va participa și o delegație a Bisericii Ortodoxe din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și Stavroupolis, care va aduce racla cu un fragment din Cinstitul lemn al Crucii Domnului nostru Iisus Hristos, spre bucuria și mângâierea dreptcredincioșilor creștini. Aceasta va fi așezată spre închinare atât la Catedrala Unirii din municipiul Focșani, cât și la Mănăstirea Brazi din orașul Panciu, județul Vrancea, după următorul program:
Duminică, 20 septembrie 2026 – Catedrala Unirii din Focșani:
Ora 8:00 – întâmpinarea raclei cu un fragment din lemnul Sfintei Cruci de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian în pridvorul Catedralei, urmată de oficierea unei slujbe speciale și așezarea cinstitului odor spre închinare în baldachinul special amenajat pentru acest eveniment;
Orele 9:00-12:00 – Sfânta Liturghie din Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Varnava și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, împreună cu un sobor de clerici români și greci;
Ora 17:30 – conferința cu titlul „Prăznuind solemn și cuviincios în duhul și adevărul Ortodoxiei”, susținută de pr. prof. dr. Ioan Bizău, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Luni, 21 septembrie 2026 – Mănăstirea Brazi:
Ora 17:00 – întâmpinarea raclei cu un fragment din lemnul Sfintei Cruci de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și așezarea ei spre închinare în baldachinul de lângă biserica mare a așezământului monahal, alături de racla cu moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie, Mitropolitul Moldovei;
Orele 17:30-19:30 – slujba Vecerniei cu Litie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Teofil Trotușanul, împreună cu un sobor de clerici români și greci, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Varnava și a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Marți, 22 septembrie 2026 – Mănăstirea Brazi:
Orele 8:30-12:00 – Sfânta Liturghie din ziua hramului Mănăstirii Brazi, săvârșită de cei trei ierarhi, împreună cu un sobor de clerici români și greci, în biserica „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie” a așezământului monastic.
Toți credincioșii sunt așteptați să se împărtășească de bucuria prezenței acestui odor de mare preț al întregii creștinătăți în Eparhia noastră, participând la momentele liturgice de la Catedrala Unirii din Focșani și de la Mănăstirea Brazi, pentru a primi binecuvântarea adusă de Cinstitul lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, precum și ocrotirea Sfântului Teodosie. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)
