Sâmbătă, 12 septembrie 2026, de la ora 17:00, cele patru trupe ale Clubului de Rock al Colegiului Național „Unirea” din Focșani urcă împreună pe scena din Crângul Petrești, în cadrul unui eveniment organizat de Centrul Cultural Vrancea. THE DILLUVIAN MECHANISM, IN.DECISIV, LAST TIMERS și CHASM aduc în fața publicului patru identități muzicale diferite, de la rock alternativ și alternative-punk până la metal.
Clubul de Rock CNU s-a născut în urmă cu trei ani, prin programul național BeatAgora, din dorința unor adolescenți de a cânta, de a fi văzuți și auziți și de a găsi un sens și un loc al lor. Practic, au primit un set de tobe si chitare la poarta școlii; în timp, copiii au transformat momentul într-o adevărată mișcare muzicală, adunând o comunitate veritabilă, o bază de fani considerabilă, culminând cu patru trupe formate, fiecare cu experiență reală de scenă.
Trupele clubului au cântat la Zilele Municipiului Focșani, Bikers for Humanity, festivalul Momente în Ogradă, 1iunie – Piața Unirii și la numeroase alte evenimente. Trupa IN.DECISIV a deschis, în această vară, concertul susținut la Focșani de Florian Rus și The Motans. THE DILLUVIAN MECHANISM, trupa de metal a clubului, a câștigat Trofeul Festivalului „Fețele Rockului”, confirmând că în spatele energiei de pe scenă se află multă muncă, disciplină și valoare muzicală. „Clubul nu s-a născut pentru a mai bifa o activitate școlară. S-a născut pentru că acești copii au vrut să cânte, să fie văzuți și auziți și să simtă că ceea ce fac are un sens. Noi le-am oferit spațiul și încrederea, iar ei au construit trupele, prieteniile și povestea. Practic, nu am făcut mare lucru, ci le am arătat ce pot fi. Am primit sprijin de la BeatAgora și de la BVS studio, iar apoi totul a curs de la sine ”, spune prof. Ana Maria Rusu, coordonatoarea Clubului de Rock CNU.
La concert va fi prezent și Zoli Toth, fondatorul programului BeatAgora, program național de educație muzicală care readuce muzica live și instrumentele moderne în liceele din România. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Road Eagles Focșani.
LINE-UP
• THE DILLUVIAN MECHANISM – metallic hardcore
• IN.DECISIV – alternative rock
• LAST TIMERS – Punk/ alternative
• CHASM – soft rock
Sâmbătă, 12 septembrie 2026 / ora 17:00 / Crângul Petrești, Focșani
Patru trupe. Stiluri diferite. O singură comunitate.
Nu sunt niște copii care încearcă să cânte. Sunt patru trupe care merită să fie ascultate.
Eveniment girat de Rock FM. (comunicat de presă, CNU)
Patru trupe, patru stiluri, o singură scenă CNU-nește. Clubul de Rock CNU, în concert
- Advertisment -



