În seara zilei de 25 iunie 2026, în jurul orei 19:20, Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat cu privire la faptul că un bărbat de 33 de ani a intrat să se răcorească în apele canalului Haret, situat în proximitatea localității Haret, și nu a mai reușit să iasă la suprafață. La locul solicitării a fost trimis de urgență un echipaj medical cu asistent de la Substația Mărășești. După ce trupul bărbatului a fost scos din apă, cadrele medicale au aplicat imediat protocolul complet de resuscitare cardio-respiratorie avansată. Din păcate, timpul îndelungat petrecut sub apă a făcut imposibil ca bărbatul să supraviețuiască, iar manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind declarat decesul la fața locului.
În contextul avertizărilor de caniculă și a indicelui de temperatură ridicată, recomandăm populației să respecte următoarele măsuri de siguranță pentru a preveni astfel de tragedii:
• Scăldatul este interzis în canalele de irigații, lacuri, bălți sau cursuri de apă neamenajate;
• Evitarea expunerii directe la soare în intervalul orar critic 11:00 – 18:00;
• Intrarea treptată în apă (umezirea feței, gâtului și a pieptului) pentru a evita șocul termic;
• Hidratarea corectă cu minimum 2 litri de apă zilnic, evitând băuturile cu zahăr sau alcool;
• Protejarea categoriilor vulnerabile, în special a copiilor, bătrânilor și persoanelor cu afecțiuni cardiace.
Dacă sunteți martorul unui eveniment critic produs din cauza temperaturilor extreme sau în momentul în care observați o persoană care a intrat în apă și dă semne de epuizare, nu mai iese din apă, ori dacă o persoană este căzută pe stradă, sunați imediat la numărul unic de urgență 112. Fiecare secundă contează pentru salvarea unei vieți! (Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea)
