La data de 21 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat o acțiune pe Drumul Național 2, în sistem „releu”, având ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație. Activitățile au vizat principalele cauze generatoare de accidente, respectiv nerespectarea distanței regulamentare între vehicule, neacordarea priorității de trecere vehiculelor și pietonilor, nerespectarea regimului legal de viteză, precum și alte comportamente de natură să distragă atenția conducătorilor auto.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale, dintre care 143 pentru depășirea regimului legal de viteză, 10 pentru neportul centurii de siguranță, precum și 15 pentru alte abateri. De asemenea, au fost sancționați 5 bicicliști pentru nerespectarea regulilor de circulație. Ca măsuri complementare, a fost retras un certificat de înmatriculare și au fost reținute 14 permise de conducere, toate pentru depășirea regimului legal de viteză.
Totodată, polițiștii au desfășurat activități preventive în trafic, fiind distribuite 30 de flyere informativ-preventive, în vederea conștientizării riscurilor și respectării regulilor de circulație. În acest context, le recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regimul legal de viteză și să manifeste prudență sporită, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței în trafic. (IPJ Vrancea)
