O informație bombă a fost distribuită astăzi de mai multe persoane și organe de presă. Este vorba de suspendarea pe 2 ani a gimnastei Ana Maria Bărbosu. Motivul: nu a participat la întâlnirile cu reprezentanții Agenției Naționale Anti-Doping de 3 ori la rând în cursul unui an: o dată în România și de două ori în SUA. Regulamentele internaționale prevăd o sancțiune de până la 2 ani pentru astfel de situație. Totuși, până acum, nu s-a luat în mod oficial o asemenea decizie. Pe de altă parte, avocatul Anei Bărbosu, pus la dispoziție de Universitatea Stanford (unde este bursieră gimnasta), a prezentat punctul de vedere al sportivei originare din Vrancea.
Federația Română de Gimnastică a transmis un comunicat de presă în această seară, prin care a clarificat o serie de aspecte.
”Federația Română de Gimnastică confirmă că a luat act astăzi, 28 aprilie 2026, de finalizarea unei proceduri administrative de către International Testing Agency (ITA) în ceea ce o privește pe sportiva Ana-Maria Bărbosu. Procedura vizează o posibilă încălcare a prevederilor art. 2.4 din Codul Mondial Anti-Doping, reglementat de World Anti-Doping Agency, privind obligațiile de localizare și disponibilitate pentru controale (Whereabouts Failures). Federația subliniază că acest tip de abatere nu implică depistarea unei substanțe interzise, ci aspecte de natură administrativă privind respectarea procedurilor de raportare.
Până în prezent, Ana-Maria Bărbosu nu a fost suspendată. Sportiva are dreptul de a-și formula apărarea pentru fiecare dintre cele trei situații reținute, care, în mod cumulativ, pot constitui o abatere de tip Whereabouts Failure. În acest moment, deși există o sancțiune propusă, sportiva beneficiază de toate drepturile prevăzute de regulamentele internaționale, inclusiv dreptul la apărare și la contestarea deciziei în fața instanțelor competente.
Cazul este gestionat la nivel internațional de către International Testing Agency, în numele Fédération Internationale de Gymnastique, în conformitate cu procedurile aplicabile.
Federația Română de Gimnastică respectă caracterul confidențial al procedurii, oferă sprijin instituțional sportivei și cooperează pe deplin cu organismele competente. Din respect pentru sportivă și pentru integritatea procesului, Federația nu va face alte comentarii până la pronunțarea unei decizii finale.”, se arată în comunicatul FRG.
