Echipa AICitizens a pornit să cucerească, din nou, America. Elevii și mentorii s-au îmbarcat în această dimineață de pe Aeroportul Otopeni, cu destinația Houston, SUA, acolo unde va avea loc Campionatul Mondial de robotică. ”Ne îmbarcăm spre Campionatul Mondial! A fost multă muncă până aici, dar și mult sprijin din partea celor din jur. Mulțumim mentorilor, sponsorilor, părinților și tuturor celor care au crezut în noi și ne-au ajutat să ajungem în punctul acesta! Mergem să dăm tot ce putem! Știm că sunteți alături de noi!”, au transmis membrii echipei înainte de a se urca în avion.
Echipa AICitizens a Colegiului Național ”„Al. I. Cuza” din Focșani s-a calificat pentru a doua oară la Campionatul Mondial de robotică. La ediția precedentă, în 2024, echipa cuzistă a obținut titlul mondial. De menționat că, la ediția din acest an a Campionatului Mondial, s-au calificat 8 echipe din România. Dintre acestea, două sunt din Focșani: AICitizens și BrickBot, a Colegiului Național ”Unirea”. De asemenea, la competiția mondială pentru ”juniori” (elevi de ciclul primar), ce va avea loc tot în America, s-a calificat echipa LegoLand a Școlii Gimnaziale ”Dimitrie Gusti” din Nereju.
