La data de 23.02.2026 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu s-a înregistrat o cauză
penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prev. și ped. de art. 342 alin. (1) din Codul penal și uzul de armă fără drept, faptă prev. și ped. de art. 343 alin. (1) din Codul penal. Prin ordonanţa din data de 24.02.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului C.I, pentru săvârşirea infracțiunilor de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prev. și ped. de art. 342 alin. (1) din Codul penal, uzul de armă fără drept, faptă prev. și ped. de art. 343 alin. (1) din Codul penal, toate trei cu aplic. art. 38 alin. (1) din Codul penal. Prin ordonanța din data de 24.02.2026 a organului de cercetare penală din cadrul I.P.J. Vrancea s-a dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o perioadă de 24 ore a suspectului C.I., iar la data de 24.02.2026, procurorul competent a sesizat Judecătoria Panciu cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului C.I. pe o durată de 30 de zile.
Probele administrate până la acest moment au relevat faptul că în seara zilei de 23.02.2026, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla în locuința mamei sale din comuna Câmpuri, satul Gura Văii, jud. Vrancea, prin utilizarea fără drept a unei arme letale de vânătoare, confecționată artizanal, în urma manipulării defectuoase, inculpatul C.I. a împușcat mortal în mod accidental, printr-un singur foc de armă, pe numitul N.A.E. în zona pieptului. La aceeași locuință, cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului, au fost identificate și ulterior ridicate două arme letale de vânătoare, calibru 12 mm și respectiv calibru 16 mm, confecționate artizanal, precum și muniție aferentă. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Vrancea sub coordonarea procurorului de caz, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii
răspunderii penale a tuturor persoanelor implicate.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul
prezumției de nevinovăție. (sursa: comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu)
