Zilele trecute, tinerii din Modulele Familiale Odobești au descoperit Japonia prin ochii doamnei Carmen Săpunaru Tămaș, odobeșteancă stabilită în Țara Soarelui Răsare. Întâlnirea a fost mai mult decât o lecție de cultură – a fost o fereastră deschisă către o lume fascinantă, plină de tradiții, istorie și frumuseți. Carmen Săpunaru Tămaș este antropolog român, iar după ce și-a obținut doctoratul la Universitatea din Osaka în 2009, a predat mitologia și antropologia japoneză la Universitatea din Osaka, Universitatea Kobe și Universitatea Doshisha, fiind autoarea unor volume de specialitate importante. În prezent, dânsa este profesor universitar dr. la Universitatea din Hyogo și decan al programului de masterat Department of Global Business, confirmând încă o dată că rădăcinile odobeștene pot înflori frumos oriunde în lume.
Curiozitatea copiilor a transformat discuția într-un dialog viu: au vrut să afle despre samurai și gheişe, despre cireșii înfloriți și simbolurile japoneze, despre moneda națională a Japoniei, dar și despre Judo – temă care i-a entuziasmat, mai ales pe unul dintre băieți care a practicat acest sport și a răspuns corect la provocările doamnei. La final, doamna Carmen le-a dăruit copiilor trei cărți scrise chiar de dânsa, astfel încât fiecare modul să primească un exemplar – o amintire și o sursă de inspirație pentru viitor. Dânsa a fost impresionată de deschiderea și energia copiilor, asigurându-ne că va rămâne aproape de ei și de DGASPC Vrancea, oferindu-și sprijinul cu drag oricând. Astfel de întâlniri ne reamintesc cât de important este să conectăm generațiile și culturile, să îi lăsăm pe tineri să viseze și să creadă că lumea le stă la picioare. (DGASPC Vrancea)