La data de 7 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat, la invitația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea, la prima activitate din cadrul Programului ARC 2025, desfășurată în zona de agrement Gălăciuc, din comuna Tulnici. Pe parcursul întâlnirii, polițiștii au prezentat recomandările campaniilor naționale „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite!” și „Setează siguranța copilului tău!”, precum și ale campaniei locale „Vara împreună în siguranță!”. Scopul acestora este prevenirea violenței școlare, a abuzului, neglijării, exploatării și traficului de minori, cu accent pe protejarea copiilor și tinerilor în perioada vacanței de vară.
Participanții au primit sfaturi privind importanța comunicării cu copiii, supravegherea activităților acestora, cunoașterea anturajului și gestionarea situațiilor de risc, atât în mediul fizic, cât și în cel online. Evenimentul a reunit peste 90 de beneficiari, elevi cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani și cadre didactice din regiunile Cernăuți și Odesa, Ucraina. (IPJ Vrancea)