În perioada 3–5 iunie 2025, o delegaţie de la Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani,
condusă de Preşedintele Tribunalului Vrancea – Judecător Dinu Jelea, participă la un schimb de experienţă în Cehia – instanţa gazdă fiind Instanţa regională din Pilsen. Din delegaţie mai fac parte, din partea Tribunalului Vrancea, Vicepreşedinte Judecător Iolanda Bejenaru, Judecător Cătălin Huci, Judecător Daniela Galu şi Preşedintele Judecătoriei Focşani – Judecător Mariana Necula. Acest schimb de experienţă este parte a Programului de schimb al Rețelei europene de formare judiciară (EJTN) destinat autorităților judiciare, pus în practică pentru prima oară în 2005. Potrivit instituţiei coordonatoare, scopul principal al Programului este acela de a spori cunoştinţele practice ale magistraţilor europeni în privinţa altor sisteme judiciare, a dreptului UE şi a drepturilor omului prin contacte directe, schimburi de opinii şi împărtăşirea experienţei între judecători, procurori şi formatori din diverse state membre ale UE. Programul de schimb urmăreşte, de asemenea, să dezvolte o cultură judiciară europeană bazată pe încredere reciprocă între autorităţile judiciare din spaţiul judiciar european comun.
Vizita la Pilsen facilitează întâlniri cu reprezentanţii instanţei, vizite la autorităţile judiciare din regiune, iar discuţiile multidisciplinare vizează, în principal, managementul şi administrarea instanţelor de judecată din cele două tări şi procedurile specifice activităţii de judecată. Tribunalul Vrancea a fost instanţă gazdă în asemenea schimburi de experienţă, parte a Programului de schimb al Rețelei europene de formare judiciară, în anii 2018 şi 2023, când am pimit vizita unor judecători cu funcţii de conducere de la instanţe din Finlanda, Cehia, Germania, Spania şi Slovenia. (sursa: Tribunalul Vrancea)