La acest sfârşit de săptămână, poliţişti cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, au acționat zilnic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră la nivelul întregului judeţ. Polițiștii au acționat punctual pentru combaterea vitezei excesive, dar și pentru scoaterea din trafic a șoferilor care au consumat alcool înainte de a se urca la volan. Aparatele radar care au acţionat pe principalele drumuri ce străbat judeţul au înregistrat 93 de autovehicule ce rulau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise pe sectoarele de drum tranzitate, 73 dintre acestea fiind înregistrate în urma utilizării sistemului de monitorizare a traficului rutier „e-Sigur”.
Din cauza vitezei cu care și-au condus autoturismele, 18 șoferi au predat permisul de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.
Cea mai mare viteză– 164 km/h – a fost înregistrată de aparatul radar amplasat în afara localității Poșta Câlnău, pe DN2E85, la volanul autoturismului fiind depistat un şofer în vârstă de 36 de ani, din Vrancea.
Alte 5 permise au fost reţinute pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului. (Sursa: IPJ Buzău)
Vitezoman din Vrancea, rămas fără permis în județul Buzău
Recent Comments
Candidatul ALDE pentru Primăria Focșani a lansat o platformă online pentru sesizările cetățenilor
pe

VIDEO Pănceanul Ovidiu Burdușa, PNL, susținut de jurnaliștii Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu
pe