sâmbătă, mai 17, 2025
AcasăStiri InterneAlerte de averse și vânt, până duminică seară / La munte ar...

Alerte de averse și vânt, până duminică seară / La munte ar putea să ningă

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit alerta de vreme rea, cel puțin până duminică, 18 mai. Astăzi, avem parte de averse în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și la munte, apoi cu precădere în jumătatea nordică a țării. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15-25 de litri/mp și pe arii restrânse de peste 35 de litri/mp. În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 de metri, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie 10-15 cm).
Meteorologii atenționează că vremea se va răci din nou, iar astăzi și mâine valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse, în general, între 10 și 20 de grade Celsius și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, îndeosebi sâmbătă și duminică. Vor fi viteze, în general, de 40-60 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 70-80 km/h. (sursa: ANM)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu