AcasăStiri InterneAcarul Păun a ”deturnat” trenul București-Brașov / Trenul a luat-o spre Buzău

Acarul Păun a ”deturnat” trenul București-Brașov / Trenul a luat-o spre Buzău

Zilele trecute, un tren a plecat din Gara de Nord București cu destinația Brașov. Numai că, la un moment dat, trenul nu și-a urmat cursul firesc spre Brașov, ci a cotit-o spre Buzău. ”Luni după-amiază am mers cu trenul IR 1635. Când a plecat din Gara Brazi, avea deja o întârziere de peste 30 de minute. Din cauza accidentului de la Scroviștea. La un moment dat, trenul s-a oprit și a început să meargă cu…spatele. Apoi s-a oprit. Apoi iar a mers înapoi. A făcut asta de câteva ori, pe o distanță destul de mare pentru că eram aproape de Gara CFR Triaj. Inițial ne-a spus că s-a stricat macazul, apoi că a fost vorba de o eroare și că trenul a intrat pe o linie greșită. După ce a ajuns din nou în stația Brazi, trenul a mai staționat minute bune până când a prins verde pentru Gara Ploiești Vest” a povestit un ploieștean pentru Observatorul Prahovean.

Contactați de jurnaliștii prahoveni, reprezentanții CFR Călători au pasat responsabilitatea la CNCF CFR SA. Potrivit celor care activează în domeniu, nu a fost un caz singular. ”În decembrie 2024, un raport al AGIFER a scos la iveală cauzele din care, la interval de nici două luni față de un alt incident, s-a produs un al doilea incident feroviar la Chitila. În ambele situații, a fost vorba de trenuri expediate pe linii greșite de către impiegații de mișcare din stația de lângă București. Recent, Club Feroviar v-a prezentat, tot pe baza unui Raport al Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), ce s-a întâmplat în stația CF Chitila pe 21 iunie 2024. Atunci a fost vorba de îndrumarea în mod eronat, de către impiegații de mișcare, a trenului de călători R nr.13905 pe firul II în loc de firul III direcția București Nord. Doar atenția mecanicului de locomotivă de la CFR Călători a făcut ca nimic grav să nu se întâmple. Inspectorii AGIFER remarcau atunci neatenția impiegaților, dar și faptul că un semnal din stație poate produce confuzie.”, a transmis Club Feroviar.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu