miercuri, mai 1, 2024
AcasăOpiniiPosturile de viceprimar la Focșani, nodul gordian al relației și așa tensionate...

Posturile de viceprimar la Focșani, nodul gordian al relației și așa tensionate dintre PNL și USR-PLUS

Nici nu am apucat să ieșim din febra alegerilor locale că am și intrat în febra alegerilor parlamentare. Partidele încearcă să-și potențeze tendința de vot și să adune bob cu bob/ vot cu vot pentru ca, după 6 decembrie, să se gândească la guvernare (în cazul PNL, PSD și USR-PLUS) sau să bifeze supraviețuirea parlamentară (în cazul formațiunilor mici – Pro România, PMP, PER, UDMR).
În febra asta electorală intră și relația tot mai tensionată dintre PNL și USR-PLUS de la nivelul municipiului Focșani. Așa-zisa negociere pentru asigurarea majorității în Consiliul Local Focșani pare, mai degrabă, un joc de-a șoarecele cu pisica. Discuțiile de la masa tratativelor, față în față, s-au mutat în declarații publice, scrisori deschise, apeluri în mediul online, acuzații și ”jocuri” pe rețelele de socializare, asumate sau nu. Înțeleg că ne aflăm într-o altă eră, însă dialogul direct, față în față, nu poate fi înlocuit cu un surogat în mediul virtual.
Senzația tuturor (cel puțin a celor din afara celor două părți) este că nu se dorește, cu adevărat, constituirea unei majorități PNL-USR-PLUS la nivelul Consiliului Local Focșani. Așa cum s-a întâmplat și la negocierile pentru candidaturi comune la alegerile locale în Focșani, negocierile post-electorale nu par a se îndrepta spre un succes. Cum am scris și în perioada pre-electorală, părțile beligerante găsesc tot felul de explicații și justificări pentru eșecul electoral și post-electoral. În acest moment există o singură variantă plauzibilă: se amână luarea unei decizii până după alegerile parlamentare. Atunci, dacă PNL și USR-PLUS se vor coaliza la guvernare, s-ar putea debloca, cu ghionturi, și situația de la Focșani. Dacă USR-PLUS nu va intra la guvernare, atunci PNL va rămâne în opoziție în Consiliul Local Focșani. Situația va fi în avantajul primarului Misăilă și al PSD, care ar putea oferi USR-PLUS (aproape) orice. Misăliă ar putea oferi USR-PLUS nu numai un post de viceprimar, ci chiar ambele posturi, numai să-și asigure majoritate în Consiliul Local. Până la alegerile parlamentare nu se va schița, însă, niciun gest care să trădeze o posibilă înțelegere cu PSD.
Posturile de viceprimar par a fi punctul culminant al tensiunii dintre PNL și USR-PLUS. Majoritatea în Consiliul Local Focșani se formează din minim 11 consilieri. PNL are 10, iar USR-PLUS 2 consilieri. PNL ar vrea să ocupe ambele posturi de viceprimar, în timp ce USR-PLUS vrea unul dintre cele două posturi. PNL ar avea nevoie de cele două posturi de viceprimar pentru a-și întări poziția în administrația locală, în perspectiva câștigării alegerilor locale din 2024. USR-PLUS are nevoie de postul de viceprimar la Focșani pentru reprezentativitate, pentru a crește valoarea bilanțului electoral al organizației Vrancea din acest an. USR-PLUS a negociat foarte profitabil cu PNL, la nivel județean, obținând mult peste potențialul electoral propriu la scrutinul pentru Consiliul Județean (5 consilieri județeni, deocamdată, cel de-al șaselea urmând să intre în curând în CJ, după ce va pleca unul dintre consilierii PNL). La municipiu, USR-PLUS și-a jucat cartea proprie, a obținut 2 consilieri pe muchie și vrea să-și maximizeze profitul electoral. PNL a cedat mult la CJ și nu pare a fi dispus să mai facă atât de multe concesii USR-PLUS. PNL consideră că a pierdut Primăria Focșani din cauza candidaturilor separate ale USR-PLUS. De cealaltă parte, USR-PLUS consideră că peneliștii sunt vinovați de eșecul lor (în special candidatul Ion Ștefan). Cele două poziții par ireconciliabile. Și în această situație se vorbește de ambiții și orgolii personale, de unele interese ascunse și altele asemenea. Totul spre beneficiul PSD, Misăilă&comp frecându-și mâinile de bucurie. În 30 de ani, ”filme” de-astea în rândul opoziției la partidul fondat de Ion Iliescu am mai văzut. Finalitatea a fost mereu în avantajul FSN/FDSN/PDSR/PSD.

ARTICOLE SIMILARE

Pe scurt

Pe scurt

Pe scurt

spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu