joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitatePlimbările aleşilor locali focşăneni în străinătate ne-au costat 7500 de euro

Plimbările aleşilor locali focşăneni în străinătate ne-au costat 7500 de euro

trofin
Tudorel Trofin

deplasari2În cei aproape 4 ani de mandat, aleşii focşăneni s-au plimbat peste hotare în unele dintre cele mai bizare vizite de lucru. Cel mai „plimbăreţ” a fost Tudorel Trofin, fost viceprimar, actualmente consilier local, care a plecat, în 2013, într-o vizită de studiu în Slovenia – 2583 de lei, în Messolonghi – Grecia, alături de viceprimarul Gabriel Necula – câte 1839 de lei fiecare şi la Riga, în Letonia, în 2014, la Festivalul Solstiţiului de Vară, pentru care a cheltuit din bani publici 3183 de lei. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Dan Cazaciuc, a „spart” şi el 3000 de lei bani publici pentru o deplasare, în 2013, în Franţa, la Săptămâna Fraternităţii, unde a stat 4 zile. Secretarul Consiliului Local, Eduard Corhană a fost şi el la Săptămâna Fraternităţii, dar în Germania, iar contribuabilul a scos pentru vizita sa, din buzunar, 1600 de lei.

deplasari1„Bătaie” pe Săptămâna Fraternităţii

Mersoiu1
Ionut Mersoiu

Consilierii locali Aurel Bâcu şi Elena Cucu au fost şi ei prezenţi la Săptămâna Fraternităţii, în Franţa, în 2013, timp de 4 zile, vizită pentru care contribuabilul achită o notă de plată de 6 mii de lei. Tot la acelaşi eveniment, dar din Germania, au fost prezenţi şi consilierul local Ionuţ Mersoiu şi Radu Niţu, pentru deplasările cărora s-au cheltuit 3200 de lei.

Consilierii focşăneni, interesaţi de „Festivalul Solstiţiului de Vară” din Letonia

bicu aurel
Aurel Bicu

Consilierii locali Bogdan Matişan, Vasile Vasiloiu şi Gheorghiţă Berbece au plecat, în iunie 2014, în Letonia, timp de 4 zile, iar pentru asta s-au cheltuit 9300 de lei bani publici. Iar anul trecut, în septembrie, consilierii Ionuţ Mersoiu, Vasile Vasiloiu şi Lucian Moraru au fost prezenţi la zilele municipiului Majdanpek, în Serbia, de altfel cea mai ieftină vizită – 975 de lei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu