Consiliul Județean Vrancea a pus în funcțiune a rețeaua județeană de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și hibrid plug-in. Această investiție, realizată cu fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu, marchează un punct esențial în strategia administrației județene de a promova mobilitatea sustenabilă și de a reduce amprenta de carbon în județ. Cele 6 stații de reîncărcare, fiecare dotată cu câte două puncte de alimentare (asigurând încărcarea simultană a 12 autovehicule), sunt amplasate strategic în zone de interes public și turistic:
- Zona de agrement Crâng Petrești (Comuna Vânători) – 2 stații;
- Bazinul de Înot Focșani (Aleea Stadionului nr. 2) – 2 stații;
- Mausoleul Eroilor din Soveja – 2 stații.
Stațiile sunt accesibile oricărui posesor de autovehicul electric sau hibrid plug-in, indiferent de marcă sau model. Procesul de încărcare este digitalizat și simplificat prin intermediul aplicației mobile Ampevo Charge (disponibilă în Google Play și App Store). Pașii pentru utilizare includ:
- Selectarea conectorului dorit de pe ecranul stației;
- Scanarea codului QR aferent;
- Autorizarea plății prin aplicație.
- Sistemul permite inclusiv funcția „Autocharge”, facilitând o experiență rapidă de alimentare pentru utilizatorii frecvenți. (sursa: CJ Vrancea)
