sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocietate3000 de litri de bere, în atenția Poliției

3000 de litri de bere, în atenția Poliției

Poliția a început controalele cu privire la comercializarea produselor alimentare în apropierea sărbătorilor pascale. 3000 de litri de bere au ajuns în atenția oamenilor legii, fiind transportaţi cu acte neconforme, anunță IPJ Vrancea.

Premergător sărbătorilor pascale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Directiei Sanitar-Veterinara Vrancea și ai Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului Vrancea, desfășoară acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare și băuturi alcoolice.
Astfel, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite săvârșite în această perioada, polițiștii au desfășurat acţiuni pe raza întregului județ la firme specializate în comerțul cu produse alimentare și băuturi alcoolice, fiind obținute următoarele rezultate:
La data de 14 aprilie a.c., ora 14:54, a fost depistat un bărbat de 55 ani, din orașul Panciu, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3000 de litri bere, existând suspiciunea că marfa transportată nu corespundea cu cea menționată în documentele de transport prezentate.
Lucrătorii din cadrul SICE, continua verificările privind depozitarea mărfii deținute de către bărbat, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
De asemenea în cadrul acestor acțiuni au mai fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale conform Legii nr 12/1990, în valoare de 8000 lei, fiind confiscată suma de 1125 lei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea
Compartimentul Relații Publice

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu