18 facultăți au participat duminică, 7 iunie 2026, la Târgul Educațional Focșani, desfășurat la Sala Balada. Evenimentul a atras un număr impresionant de elevi, însoțiți de părinți și profesori, care au umplut sala până la refuz. După momentul artistic susținut de Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”, participanții au vizitat standurile universităților pentru a afla detalii despre programele de studiu și oportunitățile de carieră oferite, prin intermediul studenților. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Focșani, al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea și al partenerilor implicați, bucurându-se de un real succes după o pauză de șapte ani. Printre instituțiile de învățământ superior participante s-au numărat Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea Politehnica din București, reprezentată prin Facultățile de Automatică și Calculatoare, respectiv Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Facultatea de Farmacie și Facultatea de Moașe și Asistență Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Facultatea de Biotehnologii din cadrul USAMV București, Universitatea din București, prin facultățile de Matematică și Informatică, Geografie, Filosofie și Psihologie și Științele Educației, precum și Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța și Academia de Poliție. Oferta educațională a fost completată de standurile Jandarmeriei Române, Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și Poliției Penitenciare.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților public, printre care Daniela Pamfil, din partea Primăriei Municipiului Focșani, Carmen Hulea, reprezentând Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, și Ion Roman, președintele Patronatului IMM Vrancea. Un rol esențial în organizarea și desfășurarea târgului l-a avut echipa Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, contribuind decisiv la succesul acestei ediții, având inițiativa de a ajuta elevii vrânceni să își aleagă drumul pe care îl vor urma.
Prin numărul mare de participanți și interesul manifestat de elevi, Târgul Educațional Focșani și-a reconfirmat importanța ca punct de întâlnire între viitorii și actualii studenți din instituțiile de învățământ superior. Reușita acestui eveniment de amploare demonstrează și o puternică solidaritate din partea comunității de afaceri locale, care a înțeles importanța susținerii educației și a tinerilor din județ. Pe această cale, organizatori aduc mulțumiri deosebite partenerilor care au susținut logistic și
financiar proiectul: Rikora, Divori Prest, Bahu’s, Clinica Ickdoc, MG Coffee Host, SLG Meteor Com, Simigeria Petru, Solarsis, Ceproinv, Pandora, Florăria Petruța, Crama Gîrboiu, Diesler Print House și Foto Răduc. (sursa: Consiliul Județean al Elevilor Vrancea)
