luni, mai 6, 2024
AcasăSocietate17 contracte de finanțare încheiate de beneficiarii GAL Siretul Verde

17 contracte de finanțare încheiate de beneficiarii GAL Siretul Verde

Începând cu anul 2017, Asociația Grupul de Acțiune Locală Siretul Verde implementează Strategia de Dezvoltare Locală, aprobată spre finanțare prin Axal LEADER din PNDR. Scopul acesteia este dezvoltarea sustenabilă a teritoriului din care fac parte nouă unităţi administrativ-teritoriale: orașul Mărășești și comunele Ruginești, Pufești, Garoafa, Vînători, Suraia, Biliești, Vulturu – județul Vrancea și comuna Movileni-județul Galați.

Până în prezent au fost evaluate și selectate proiecte depuse pentru măsurile: M5/6A – „Investiții în activități non-agricole” (un apel de selecție), M6/6B- „Dezvoltarea spațiului rural”(două apeluri de selectie), M7/6B „Servicii sociale în teritoriul GAL Siretul Verde” (două apeluri de selectie), M8/6B-  „Susținerea initiațivelor societății civile”(două apeluri de selecție), M9/6B -„Susținerea dezvoltării teritoriului prin organizarea de evenimente cu specific local” (un apel de selecție), M10/6B- „Protejarea și promovarea patrimoniului natural al teritoriului” (două apeluri de selecție).

În cadrul procesului de implementare a SDL, Asociația GAL Siretul Verde a acordat finanţare pentru proiectele depuse de entități private/ publice care activează  în domenii precum: administrație locală, servicii non-agricole, turism rural, social, ONG, protecția mediului. În urma semnării celor 17 contracte de finanțare încheiate de AFIR cu beneficiarii GAL, gradul de contractare a proiectelor este de 85,3% iar gradul plăților efectuate este de 52,5%.

Teritoriul LEADER „Siretul Verde” asupra căruia se implementează SDL are o suprafață de  607,15 km2 si cuprinde 42.980 locuitori ai celor noua comunitati locale componente, 8 comune (din judetele Vrancea si Galati) si un oras (Mărășești, judetul Vrancea).  Conform acordului de parteneriat, din Asociaţia Grupul de Acţiune Locală „Siretul Verde” fac parte în prezent nouă unităţi administrativ-teritoriale (orașul Mărășești, comunele Ruginești, Pufești, Garoafa, Vînători, Suraia, Biliești, Vulturu – Vrancea și Movileni- Galați) şi 30 de reprezentanți ai sectorului privat și asociativ (societăţi cu răspundere limitată, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, organizaţii neguvernamentale, etc). Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR),  Măsura 19 – Sprijin pentru dezvoltarea locală LEADER din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. PNDR este implementat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în calitate de autoritate contractantă. (GAL Siretul Verde)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu