În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului. Răstignirea nu era practicată de evrei. Cu excepția crucificării a 800 de locuitori ai Ierusalimului de către regele Alexandru Ianeul în 87 i.Hr., în Palestina această pedeapsă era aplicată doar de către autoritatea romană. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbrăcat de haine, biciuit și obligat să parcurgă drumul până la locul execuției, cu bârna orizontală a crucii în spate, legată de mâinile întinse. Sentința era pronunțată de către conducătorul provinciei într-un loc public.
Din Scriptură aflăm că, după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rostește sentința. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea. Ajuns la locul execuției, brațul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de brațul vertical înfipt din timp în pământ, iar picioarele condamnatului puteau fi așezate pe un scăunel de picioare, ceea ce ușura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi și țintuite fără sprijin, ușor îndoite, cu tălpile lipite de stâlpul vertical. În vârful acestuia se fixa o scândură pe care era consemnată vina condamnatului, în cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”. Trupul mort, coborât de pe cruce, putea fi aruncat într-o groapă comună, împreună cu instrumentele execuției sau putea fi încredințat oricui s-ar fi milostivit să-l îngroape. Din Sfintele Evanghelii cunoaștem că Iosif din Arimateea l-a coborât pe Domnul de pe Cruce și l-a îngropat împreună cu Nicodim, în mormântul său aflat într-o grădină din apropierea locului răstignirii.
Iudeii vor pecetlui piatra mormântului în nădejdea ca uitarea să-L acopere definitiv pe Cel ce zăcea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborârea la iad și nici învierea lui lisus, urmată de răspândirea noii credințe. Mormântul lui Hristos rămâne gol. Nu mai este cum spunem noi „locaș de veci”. Acest mormânt ne vestește că și mormintele noastre vor rămâne goale.
Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârsește nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare. Seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoții ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt. (sursa: crestinortodox.ro)
În popor se spune că în Vinerea Mare nu se seamănă, că n-ar creşte nimic, iar cine coase orbeşte. Nu se toarce, nu se ţese, nu se spală. Tot ce poţi să faci în Vinerea Mare este să frămânţi și să coci pasca şi să te speli. Credincioșii înconjoară casa de trei ori cu lumânarea adusă de la slujba Prohodului spre a o feri de boli, trăsnet și foc. Cel care ține post negru în această zi se spune că va putea să-şi afle cu trei zile înainte clipa morții. În Vinerea Mare nu se pun răsaduri și nici cloșca pe ouă pentru că vor ieși seci.
