Un bărbat din comuna Câmpuri a fost filmat cu o cameră de supraveghere în timp ce bătea un câine legat în lanț. Bărbatul a intrat fără drept în curtea unui consătean și a lovit cu bestialitate câinele, folosindu-se și de un ciomag. Nu a fost impresionat de țipetele câinelui și nu s-a lăsat până când animalul a rămas aproape fără suflare. Proprietarii au anunțat poliția. ”Nu ne mai simțim în siguranță, așa cum un câine care e în curtea lui nu se poate apăra de o bestie, că om nu îl poți numi. Azi (n.r. sâmbătă) de nicăieri, acest individ Nicușor Pavel zis Gogu a intrat în curtea mea pentru a-mi bate câinii, fără niciun motiv. Omul are antecedente, a fost arestat, iar acum, că e în libertate, își terorizează vecinii și pe oricine îi iese în cale. Oamenii se încuie în casă și evită să-ii țină piept ,,că îmi dă vreo una în vreun ceas rău”… Rugăm organele competente și autoritățile locale s ia seama. Astăzi am fost noi ghinioniști și niște suflete nevinovate, mâine nu se știe!”, a scris, pe Facebook, proprietara.
Imaginile cu momentul agresiunii AICI.
Ulterior, IPJ Vrancea a transmis următorul comunicat: ”În data de 26 iulie 2025, în jurul orei 12:47, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, domiciliat în comuna Câmpuri, cu privire la faptul că o persoană i-a distrus poarta de acces, a pătruns fără drept în curtea imobilului său și a exercitat acte de violență asupra câinilor săi. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat un bărbat de 53 de ani, domiciliat în aceeași localitate, care a fost surprins distrugând gardul împrejmuitor al locuinței, pătrunzând fără drept în curtea acesteia și lovind două exemplare canine aparținând persoanei vătămate. De asemenea, persoanei vătămate i-au fost puse la dispoziție formularele necesare pentru solicitarea unui ordin de protecție, conform Legii nr. 26/2024, iar persoana agresivă a fost ulterior internată la o unitate medicală. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și rănirea cu intenție a animalelor.”