Și în acest an, oameni cu suflet mare încearcă să aducă un strop de bucurie în casele vrâncenilor nevoiași. Comunitatea off-road este una foarte activă și implicată, în fiecare an, în astfel de acțiuni, fie de sărbători, fie în alte perioade ale anului. O astfel de acțiune umanitară 4×4 ”Dăruim de Crăciun” a avut, deja, o primă etapă în satele din Vrancea. ”Anul acesta, în Munții Vrancei, sunt oameni care așteaptă nu daruri scumpe, ci un semn că nu sunt singuri. Acțiunea umanitară 4×4 a pornit din nou la drum pentru a ajuta persoane vulnerabile — familii, bătrâni și copii care trăiesc iarna cu lipsuri greu de imaginat. Au fost 3 coloane de mașini off-road și dube (n.r. în primul transport) care au pornit pe trasee separate în sate cu case izolate, cu voluntari veniți de la mari distanțe, cu produse de bază, de la carne la ciocolată, de la mături la detergenți.”, a anunțat Bogdan Constantin, unul dintre coordonatorii acțiunii umanitare. Imagini video de la această acțiune AICI.
Cei care vor și pot sunt așteptați să facă donații pentru vrâncenii mai puțin norocoși. Membrii comunității off-road și cei ai Asociației Rescco vor să ajungă la un număr cât mai mare de familii și persoane singure. ”Toate cazurile pe care le sprijinim sunt foarte bine documentate, astfel încât ajutorul tău ajunge exact acolo unde este cea mai mare nevoie.
Dacă vrei ca binele tău să meargă direct către oameni reali, în situații reale, te poți implica.
Orice contribuție contează și poate transforma un Crăciun trist într-o zi plină de speranță.
Pentru donații și detalii, îl poți contacta direct pe Marius Constantin la 0723 351 836. Contul Asociației Rescco: RO96BTRLRONCRT0CY7262901.”, au precizat inițiatorii.






