AcasăStiri InterneVictor Ponta implicat într-un incident la Istanbul

Victor Ponta implicat într-un incident la Istanbul

Primul ministru Victor Ponta a revenit sâmbătă seara din Turcia, acolo unde a fost la un nou control după operația din vară la genunchi.

Premierul a fost fotografiat în autobuzul care a preluat pasagerii de la terminalul aeroportului din Istanbul, acolo unde a avut loc și un mic incident.

„Ponta a avut parte, alături de ceilalți călători, și de un mic incident, autobuzul care asigura legătura între terminalul aeroportului din Istanbul și avion defectându-se. Personalul turc a adus repede un alt autobuz, iar călătorii, inclusiv Ponta, au schimbat mașina. După ce a intrat printre ultimii în avion, premierul a ocupat un loc la clasa business, în apropierea aghiotantului, de la care a împrumutat niște căști audio, ascultând muzică pe tot parcursul zborului.
Echipajul din avion, un Airbus 318, a fost ușor mai protocolar. Spre deosebire de drumul spre Istanbul, de această dată, în prezența premierului, a coborât ecranele micilor televizoare, astfel încât pasagerii să poată urmări, pe harta proiectată, traseul, poziția avionului și viteza.Căpitanul a anunțat și programul de acumulare mile de zbor al Tarom, în condițiile în care la zborul dus nu a făcut-o.După aterizare, premierul nu a parcurs același drum spre ieșirea din aeroport ca și ceilalți călători, ci a fost condus pe traseul de protocol”, scrie site-ul profit.ro.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu