Constantin Truș este medic primar chirurgie generală la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” din Galați. Medicul este focșănean la origine, absolvent al Colegiului Național ”Al. I. Cuza” din Focșani. Activitatea profesională și-o desfășoară de mulți ani în Galați și, până acum, a avut parte de experiențe dintre cele mai diverse și dificile. De câțiva ani, dr. Constantin Truș își împărtășește gândurile și o parte din activitatea sa profesională pe pagina personală de Facebook. De fiecare dată, medicul adaugă sfaturi, recomandări, analize, care țin atât de latura medicală cât și de natura umană.
Recent, la început de an, dr. Constantin Truș a avut parte de un caz grav, infecția din corpul pacientului fiind aproape de a-i pune acestuia viața în pericol. Ulterior, medicul a scris pe Facebook despre cum au decurs discuțiile cu pacientul, despre intervențiile chirurgicale, despre problemele grave descoperite în timpul intervențiilor. Iată, mai jos, întreaga poveste.
”Chiar la început de 2026, fiind de gardă, am fost chemat la Urgențe pentru un caz de hernie strangulată. Nimic deosebit până aici, dar de la prima palpare am simțit rigiditatea abdomenului pacientului, un aspect care indică de obicei o stare critică. Am întrebat pacientul de cât timp se afla în starea respectivă, așteptând un răspuns de genul 12 ore, 20 de ore, hai o zi, durerile asociate stării lui fiind cumplite, fără doar și poate. Nu mică mi-a fost mirarea să-mi spună că este așa dinainte de Crăciun, de zece zile, mai exact. Zece zile de hernie strangulată, zece zile de dureri groaznice suportate, zece zile de când cel mai probabil fuseseră sugrumate și vasele de sânge care asigurau vascularizarea porțiunii de intestin prinse în sacul hernial.
Mi-a spus că de atunci s-a lăsat și de fumat și de băut, cel mai probabil din cauza grețurilor violente provocate de necrozarea bucății de intestin captive și strangulate. L-am felicitat pentru decizia de a renunța la două vicii extrem de dăunătoare, iar între timp mă uitam pe rezultatele analizelor: sepsis generalizat.
În mod clar, intestinul era necrozat, iar conținutul se revărsase în cavitatea abdominală, unde provocase o infecție masivă. M-am uitat surprins la pacientul de 50 de ani, conștient și coerent, care îmi vorbea despre răul viciilor în timp ce se ținea cu o mână de burtă… era un miracol că mai era încă în viață. “Domnule, vă felicit pentru puterea de a renunța la alcool și tutun, sunteți un om puternic. Hernia strangulată pe care o aveți însă, vă pune în pericol și trebuie să ne ocupăm de ea! Rapid!”, am spus pe un ton calm, dar ferm, arătând cu mâna spre rezultatul analizelor.
“Mă operați?”, a întrebat pacientul, cât se poate de surprins.
“Dacă nu eliminăm rapid bucata de intestin necrozată, infecția, deja extinsă, va agrava mai tare lucrurile… mult mai tare.”
“Păi… nu era hernie? De unde infecție?”, a întrebat pacientul pe un ton surprins.
I-am explicat ce se întâmplă atunci când circulația sângelui este oprită vreme de zece zile la nivelul intestinului. I-am explicat semnificația valorilor din analize. A înțeles imediat și a fost de acord să intre în operație. Am început operația știind deja la ce să mă aștept: hernie strangulată, bucata prinsă din intestin necrozată și scurgeri de lichid jejunal în cavitatea abdominală. Timpul de intervenție prognozat era de 30 de minute, dar la fața locului, ia bucata de intestin necrozată de unde nu mai este… era descompusă, iar capetele viabile ale intestinului comunicau direct cu abdomenul. O peritonită de coșmar. Am îndepărtat capetele necrotice ale intestinului, am curățat cavitatea abdominală de toată infecția aceea și la capătul a două ore de efort continuu am reușit să asigur condițiile normale pentru a sutura ce mai putea fi salvat.
Am oftat în timp ce închideam și am spus mai mult pentru mine: “La ce infecție a fost aici și încă mai este în organism, va fi un miracol dacă nu fistulizează…”. Așa se întâmplă câteodată, în astfel de situații extrem de grave: faci tot ceea ce poți pentru a da o șansă de recuperare organismului, ajutându-l apoi în recuperare cu antibiotice. În situații de septicemie avansată, timpul de observație până la momentul în care poți spune că pericolul a fost depășit este nouă, zece zile. Operația, deși dificilă, a fost un succes, pacientul a început să se recupereze rapid, iar zilele de observație au început să curgă… o zi fără probleme sau infecții, două zile, trei, patru… “Hai că i-am venit de hac infecției!”, m-am gândit eu, optimist. Totul părea să confirme cel mai optimist deznodământ.
A venit și ziua a cincea… infecție prezentă în sânge, cu tot bombardamentul cu antibiotice.
“Fir-ar! Mama ei de ticăloasă ascunsă, nu a cedat!”
Ziua a șasea: fistulă incipientă și puroi în zona operației. “Intrăm din nou în operație”, am decis, știind exact unde a lovit nenorocirea: fix de unde începuse. Starea septică inițială a fost prea puternică, iar pe fondul unui organism slăbit a decis să se întoarcă la locul faptei.
Am intervenit prompt și am eliminat orice urmă de țesut reinfectat, am refăcut și sutura care deja se afla sub atac… ei bine, abia acum, după ce am tăiat și ultimul cap al hidrei perfide și ascunse care se numește septicemie, numărătoarea a reînceput. O zi fără infecție, două zile fără infecție, trei zile…
Stau și mă gândesc în timp ce scriu aceste rânduri: cum ar fi fost situația dacă pacientul ar fi venit la timp la spital și nu ar fi așteptat vreme de zece zile cu o hernie strangulată? Acum ar fi fost acasă, bine și sănătos, nu la hotar. Neștiință, teamă, jenă, care au fost motivele care l-au făcut să stea acasă atâta timp în dureri… poate toate la un loc?
Am postat aici, duminică, un material despre pericolul ignorării herniilor și complicațiilor acestora… mulți cititori au apreciat textul și cred că sunt mai informați acum. Evident, au fost și câțiva, puțini, care m-au luat peste picior, spunând că exagerez cu herniile, că acestea nu ar fi cazuri grave sau… serioase. Ei bine, pe aceștia din urmă i-aș invita alături de mine, să vadă ce înseamnă să numeri cu speranță: o zi fără infecție, două zile, trei zile… hai să mai luptăm… patru zile… cinci zile…
Atunci când lupți pentru o viață, numărând fiecare zi ca o victorie, ei bine, îți dorești să protejezi cât mai mulți oameni de această situație. Aveți grijă de voi, aruncați o privire peste textul de duminică despre hernia inghinală și acționați dacă este cazul. Din păcate, nu se vindecă de la sine.” (dr. Constantin Truș, medic primar chirurgie generală)
