Un focșănean de 21 de ani le-a dat de furcă oamenilor legii din București. Acesta se afla în arest preventiv, la Secția 12 a Poliției Capitalei. La un moment dat, pe când se plimba în curtea secției, tânărul a încercat să se sinucidă. El a fost observat de un agent, care și-a alertat colegii și a sunat la 112. Focșăneanul a primit îngrijiri medicale la fața locului și, ulterior, a fost transportat la un spital din București.
Reamintim că, în urmă cu aproape două săptămâni, un focșănean a fost săltat de polițiștii din București. Acesta se afla în Capitală și sechestrase într-un apartament o femeie (fostă iubită) și pe fiul acesteia. Femeia, sub amenințarea cuțitului, amenința că se aruncă de la etaj dacă intervine poliția. Până la urmă, polițiștii au reușit să pătrundă în locuință și să-l imobilizeze pe agresor. Tânărul din Focșani a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv. Acesta avea, de anul trecut, un ordin de protecție provizoriu, fără brățară de monitorizare. „În acest moment, persoana este în viață, conștientă și a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații și îngrijiri de specialitate, conform procedurilor legale. Menționăm că siguranța persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate, iar toate măsurile legale și administrative necesare au fost dispuse pentru prevenirea unor situații similare, inclusiv asistența psihologică. Menționăm că este vorba despre bărbatul, în vârstă de 21 de ani, cercetat de polițiști din cadrul Secției 25, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în cadrul unui dosar penal privind violența domestică și lipsirea de libertate față de concubina și copilul în vârstă de 1 an, faptă comisă anterior, la data de 24 ianuarie 2026, caz aflat în atenția publică.”, a transmis Poliția Capitalei.
