ULTIMA ORĂ Vremea se răcește în acest weekend

0

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare de înrăutățire a vremii în următoarele două zile. Conform meteorologilor, începând din această noapte, vântul se va intensifica treptat, la început în regiunile sudice și la munte, iar pe parcursul zilei de mâine, local, și în centrul și nord-vestul țării. Se vor înregistra viteze la rafală de 45-55 de km/h, mai mari pe litoral și în sudul Banatului, de până la 60-70 de km/h. Duminică,14 ianuarie, intensificări temporare ale vântului vor mai fi în Dobrogea, mai ales în zona litoralului, sudul Banatului și local în Muntenia. Începând de la noapte și până în dimineața zilei de duminică, temporar, se vor semnala precipitații slabe cantitativ în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi predominat sub formă de ninsoare în Oltenia, Transilvania și pe arii restrânse în Muntenia, mai ales lapoviță și ninsoare în Dobrogea, Banat și Crișana, iar local la munte și în Moldova va ninge. Se va forma polei sau ghețuș. Ninsori slabe cantitativ vor mai fi pe parcursul zilei de duminică pe litoral, în sud-vestul Olteniei și sudul Banatului. În acest interval, vremea se va răci, astfel că duminică temperaturile maxime vor fi preponderent negative, iar nopțile de la începutul săptămânii viitoare vor fi geroase, îndeosebi în nordul, nord-estul și centrul țării.