Din cauza ploilor abundente, mari cantități de apă și aluviuni s-au scurs de pe dealurile din zonă direct pe partea carosabilă, în dreptul localității Podgoria (aproape de municipiul Râmnicu Sărat). Se circulă cu dificultate pe DN2-E85, firul de apă afectând aderența și vizibilitatea.
Echipele de drumari sunt deja la fața locului și acționează pentru curățarea șoselei și restabilirea traficului în condiții optime. Recomandăm șoferilor să circule cu maximă prudență, să mărească distanța de siguranță între vehicule și să respecte semnalele drumarilor. (sursa: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău / imagini video AICI)
