Astăzi după-amiază s-a produs un accident de circulație pe raza satului Găloiești, comuna Dumitrești. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și de ambulanță. ”Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier în localitatea Găloiești, un autoturism implicat. La solicitare au fost direcționate două ambulanțe SAJ de urgență tip B2, care au identificat 3 victime conștiente. Victimele cu politraumatisme prin accident rutier au fost preluate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.”, a anunțat Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea. (foto: arhivă)

