AcasăStiri InterneTineri din Bacău, cercetați pentru furtul unui autoturism din Vrancea

Tineri din Bacău, cercetați pentru furtul unui autoturism din Vrancea

La data de 13 iunie a.c, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău a depistat pe strada 9 Mai din localitate trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 22 de ani, care se deplasau pedestru, iar în urma controlului corporal efectuat asupra unuia dintre aceștia a fost găsită o cheie auto. Din cercetările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că, în noaptea de 12/13 iunie a.c., cei trei ar fi sustras un autoturism din județul Vrancea. Autoturismul în cauză a fost identificat parcat pe o stradă din municipiul Bacău. Tinerii au fost conduși la sediul secției de poliție, cercetările fiind preluate de polițiștii din Vrancea.

Totodată, poliţiştii Secției 2 Poliție Bacău au stabilit faptul că cele trei persoane ar mai fi sustras un autoturism, în noaptea de 06/07 iunie a.c., din Dărmănești, pe care l-ar fi vândut unei persoane din comuna Horgeşti. Polițiștii din Dărmănești au recuperat autoturismul și l-au predat păgubitului. Faţă de doi dintre tineri s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J Bacău. (IPJ Bacău)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu