Ministerul Finanțelor atrage atenția că informațiile apărute recent în spațiul online, potrivit cărora Ministerul Finanțelor ar fi lansat o platformă de investiții de stat, promovată de ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ca o alternativă modernă și avantajoasă la depozitele bancare tradiționale, cu o rentabilitate ridicată, 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭 𝐟𝐚𝐥𝐬𝐞. Ministerul Finanțelor și ministrul Finanțelor Alexandru Nazare nu au nicio legătură cu aceste materiale și nu promovează astfel de platforme. Este vorba despre o tentativă de înșelăciune, iar Directoratul Național de Securitate Cibernetică – DNSC a emis deja avertizări oficiale în acest sens. (sursa: Ministerul Finanțelor)
În mediul online au fost identificate campanii frauduloase care promovează o așa-zisă platformă de investiții de stat, asociată în mod fals cu imaginea Ministerul Finanţelor.
Aceste mesaje, care promit randamente nerealiste de până la 150%, reprezintă tentative de înșelăciune și nu sunt asociate cu vreo inițiativă guvernamentală reală. Promisiunile de câștiguri rapide și sigure sunt o tactică des întâlnită în fraudele de tip „investiții miraculoase”. Recomandări:
– Verificați întotdeauna informațiile din surse oficiale.
– Fiți vigilenți atunci când navigați în mediul online, în special atunci când întâlniți o ofertă mult prea bună ca să fie reală!
– Nu furnizați date personale sau bancare pe platforme necunoscute.
– Evitați accesarea linkurilor din reclame sau mesaje nesolicitate care promovează investiții rapide.
– În cazul în care suspectați o fraudă, raportați incidentul către autoritățile competente.
În cazul în care ați introdus date financiare, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit, depuneți o plângere la Poliția Română și notificați DNSC (telefon 1911 sau pnrisc.dnsc.ro). DNSC reiterează importanța unei informări corecte și responsabile în fața amenințărilor cibernetice. Protejați-vă datele și acționați cu prudență în fața ofertelor care par prea bune pentru a fi adevărate. (sursa: DNSC)