Telefonul președintelui și începutul confruntării cu hidra justiției

Nicușor Dan a anunțat că va suna personal doi magistrați pentru a-i convinge să nu iasă la pensie. Gestul poate părea minor, poate chiar onorabil, într-un stat în care lipsa de magistrați amenință să blocheze justiția. Dar adevărata întrebare este: cum am ajuns în punctul în care șeful statului trebuie să facă apeluri telefonice individuale ca să salveze ce a mai rămas din încrederea în sistemul juridic? Iar când același președinte întreabă public CSM „ce e cu această debandadă?”, e limpede că realitatea a explodat în fața unei instituții opace, anchilozate, care ani la rând a operat sub radar, cultivând o cultură a impunității și a complicităților tăcute. Iar întrebarea corectă nu e „ce e cu debandada?”, ci cine a alimentat-o, cine a profitat de ea și de ce a fost tolerată atât de mult timp? Niciun președinte post-decembrist nu a avut curajul să intre frontal în cuibul de viespi care e CSM-ul. Nicio administrație nu a vrut să deranjeze „independența justiției”, un concept sacrosanct doar la nivel declarativ, dar mutilat în practică de interese, frății și o rețea subterană de favoruri reciproce. Justiția română a funcționat ani de zile ca un club închis, imun la critică, dar permeabil la influențe. Ce încearcă acum Nicușor Dan nu e doar un apel telefonic. Este, în esență, o declarație de război. Pentru prima dată, un președinte pare dispus să se confrunte direct cu ceea ce opinia publică numește tot mai des „mafia din sistem”. Dar lupta va fi cumplită. Pentru că această mafie nu poartă cagule și nu se întâlnește noaptea în parcări. Poartă robe, ocupă funcții în CSM, în ÎCCJ, în DNA și în instanțele care decid nu doar destine individuale, ci și direcția unei țări întregi. Reforma reală a justiției nu se va face cu vorbe dulci și nu se va câștiga în talk-show-uri. Va însemna deconspirarea rețelelor de influență, auditarea carierelor magistraților promovați pe filieră politică sau de clan, reevaluarea pensiilor speciale, transparență radicală și, da, epurare. Pentru că, fără o curățare serioasă, statul de drept va rămâne o lozincă golită de sens. Acum începe adevărata bătălie. Nicușor Dan are de ales între a fi încă un președinte-bibelou sau primul lider post-1989 care taie capetele hidrei din justiție. Să nu ne amăgim: sistemul se va apăra cu toate armele – cu presă aservită, cu influențe, cu tăceri bine cumpărate. Dar dacă nu începe acum, dacă nu începe aici, România nu va avea niciodată justiție, ci doar simulacrul ei. Iar atunci, ce mai rămâne din democrație?