Învățăm să fim oameni salvatori. În spatele fiecărei salvări există oameni pregătiți Lecția este despre responsabilitate, despre încredere și despre acel moment în care timpul nu mai are răbdare.
În perioada 16.03–31.05.2026, sub îndrumarea instructorilor noștri (medici și asistenți medicali din cadrul C.P.U.), personalul medical din unitățile militare din Garnizoana Focșani învață să formeze o echipă pentru salvarea vieții camaradului de arme. Locul de instruire nu este liniștit – aici se învață, se exersează, se greșește și se reia până când fiecare mișcare devine sigură. Targa nu mai este doar un echipament. Gulerul cervical nu mai este doar un obiect. Fiecare gest capătă sens, fiecare tehnică devine o promisiune că, atunci când cineva are nevoie, vom ști exact ce trebuie făcut. Se lucrează împreună, se comunică, se testează limitele și se construiește încrederea. Se exersează manevrarea, imobilizarea și transportul pacientului, se învață utilizarea corectă a echipamentelor pentru resuscitare, ventilație și monitorizare. Nu este doar teorie – este realitate pregătită înainte ca realitatea să ne pună la încercare.
Pentru că, în spatele fiecărei intervenții rapide și sigure, există ore de muncă, atenție și dorința sinceră de a face bine. Continuăm să ne pregătim pentru viața semenilor. (Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Popescu” Focșani)



