AcasăActualitateȘoferul implicat în accidentul de astăzi, de pe strada Măgura, a murit

Șoferul implicat în accidentul de astăzi, de pe strada Măgura, a murit

Șoferul care a intrat cu mașina într-o țeavă de gaze naturale, pe strada Măgura din Focșani, nu a supraviețuit. Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, a fost scos din mașină în stare de inconștiență și a primit primele îngrijiri medicale în ambulanța sosită la fața locului. A fost transportat de urgență la spital, însă eforturile cadrelor medicale nu au avut succes.

Reamintim că, în această dimineață, un șofer a lovit o țeavă de gaze pe strada Măgura din Focșani, aproape de intersecția cu șoseaua de centură (zona Onasis). Traficul rutier a fost blocat pe strada Măgura. ”Conducătorul auto a fost preluat în stare de inconștiență, fiind transportat de urgență la spital. Potrivit primelor date, accidentul s-ar fi produs pe fondul pierderii controlului asupra volanului.”, au transmis polițiștii vrânceni. Traficul rutier a fost reluat după circa o oră și jumătate.

La fața locului au ajuns și echipaje de prim ajutor, de pompieri și de la compania de gaze. Fisurarea conductei a dus la întreruperea alimentării cu gaze naturale, ceea ce a afectat câteva sute de abonați din perimetrul accidentului. Pompierii au supravegheat zona, iar lucrătorii companiei de gaze au remediat problema.

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu