UPDATE Între timp, CNA a emis un scurt comunicat de presă, în care anunță retragerea licențelor audiovizuale deținute de firmele care administrează Realitatea Plus și, respectiv, GOLD FM (post de radio controlat de Cozmin Gușă). ”Întrunit în ședința publică din data de 07.04.2026, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat situația radiodifuzorilor care nu au depus dovada achitării amenzilor aplicate în perioada ianuarie 2024 – septembrie 2025. În temeiul dispozițiilor art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora: „Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situații: (…) d) titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia”, Consiliul a decis retragerea licențelor audiovizuale deținute de societățile PHG MEDIA-INVEST S.R.L (pentru REALITATEA PLUS) și ANGUS RESOURCES S.R.L. (pentru GOLD FM).”
Decizie radicală luată în ședința de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului. Membrii CNA au decis retragerea licenței de emisie a postului de televiziune Realitatea Plus. Televiziunea controlată de omul de afaceri Maricel Păcuraru are datorii de peste 600.000 lei, acumulate în anul 2024. Această sumă reprezintă totalul amenzilor date de CNA și neachitate de firma care administrează postul de televiziune. În Legii Audiovizualului se menționează că CNA poate retrage licenţa unei televiziuni dacă aceasta nu face dovada achitării amenzilor în termen de 6 luni de la data aplicării. Potrivit Pagina de media, ”propunerea de retragere la licenţei a fost votată în unanimitate de cei prezenţi: Valentin Jucan, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Daniel Bârsan, Ionel Palăr, Mircea Toma şi Vasile Bănescu.” Mai multe detalii în materialul publicat de paginademedia.ro.
