Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni. Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României. Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
- Creșterea numărului de elevi la clasă: Imaginați-vă o clasă cu și mai mulți copii. Cu cât sunteți mai mulți într-o sală de clasă, cu atât e mai greu pentru un profesor să acorde atenție fiecăruia, să vă răspundă la întrebări și să se asigure că ați înțeles materia. Această măsură scade calitatea învățământului.
- Reducerea drastică a numărului beneficiarilor de burse de merit, coroborată cu eliminarea burselor de excelență olimpică și a burselor de reziliență: Guvernul consideră că elevii și studenții merituoși nu trebuie recompensați. Această măsură demonstrează cinismul actualei clase politice și cât de puțin înțeleg importanța voastră, a celor de care românii ar trebui să fie mândri și pe care să îi încurajeze și să îi susțină.
- Mai multe ore la catedră, pentru același salariu: Noi, profesorii, suntem ca niște maratoniști – predăm, pregătim lecții, corectăm lucrări, facem consiliere, completăm sute de documente și dosare etc. Mărirea numărului de ore de predare înseamnă că vom fi mai obosiți, mai puțin disponibili și mai epuizați.
- Reducerea posturilor și a finanțării: Când un guvern taie din bugetul învățământului, taie din șansele voastre la o educație de calitate. Mai puține posturi înseamnă mai puțini profesori, iar lipsa de finanțare înseamnă școli nerenovate, lipsă de materiale didactice și de resurse.
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari. Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți că cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost. Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional. Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnatate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ. De aceea, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025. (comunicat de presă)