AcasăSportȘah: Cupa Reginei Maria - 150 de ani

Șah: Cupa Reginei Maria – 150 de ani

Pe 29 octombrie anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la nașterea REGINEI MARIA A ROMÂNIEI, personalitate de excepție în istoria țării noastre. Rolul ei a fost mai relevant în perioada Primului Război Mondial când s-a opus intrării României în război de partea Puterilor Centrale și a contribuit decisiv la intrarea de partea Antantei în vederea susținerii de către această alianță a visului românilor de realizare a statului unitar român. Apoi, după începerea războiului, a participat activ pe front și în spatele frontului în calitate de soră de caritate în spitalele militare și l-a urmat permanent pe soțul ei,  regele Ferdinand, în activitățile acestuia. După terminarea războiului a avut o remarcabilă prestație în cadrul negocierilor de pace în favoarea României.

Șahiștii copii și juniori din Focșani care fac pregătire la C.S.M. FOCȘANI 2007 și Smart School Soare au omagiat evenimentul și personalitatea reginei prin desfășurarea unui concurs fluviu de șah, CUPA REGINA MARIA – 150 DE AMI. Acesta a început în săptămâna premergătoare zilei de naștere și s-a încheiat luni, 24 noiembrie. Pentru cei care nu cunosc bine termenul concurs fluviu, fac unele precizări asupra modului de organizare a acestui gen de concursuri în alte județe mult mai rar abordat. Deoarece la concursurile obișnuite de o singură zi, sau de 2-3 zile în cazul concursurilor de șah clasic, prezența copiilor și juniorilor este foarte mică, s-a apelat de câțiva ani și la concursurile desfășurate pe parcursul mai multor săptămâni în care sunt angrenați în zilele lor de pregătire toți șahiștii, jucând fiecare cu fiecare indiferent de vârstă sau valoare. Durata unui astfel de concurs este mare deoarece frecvența copiilor este diferită, unii vin la pregătire o dată la o săptămână, alții la 10 zile sau chiar o dată la două săptămâni. În aceste condiții, pentru a se întâlni fiecare cu fiecare, un astfel de concurs, ca cel de acum poate dura și peste o lună. Este mai dificil pentru organizatori dar este benefic pentru șahiștii începători în curs de inițiere. Probabil că acest gen de concurs va fi mai rar organizat și va fi împărțit pe două grupe valorice. Când prezența era mai mare se justifica o astfel de organizare. Dar sperăm să se revină cât mai repede la prezența de altă dată.

La acest concurs au participat 19 șahiști. Pentru premiere au fost stabilite trei grupe după criteriul vârstei, grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică. Câștigătorul concursului a fost Ichim David Andrei de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare, care a câștigat toate partidele jucate și a intrat în posesia cupei. Pe primele patru locuri la grupa mare s-au clasat, în ordine: Dima Răzvan Gabriel, de la Școala Gimnazială Duiliu Zamfirescu, Buică Răzvan de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare, Anghel Andrei și Galiță Edan Constantin, amândoi de la Școala Gimnazială Anghel Saligny.

La grupa mijlocie primii patru au fost: Andreiu Ștefan, Movileanu Petru Raul, amândoi de la Școala Gimnazială Anghel Saligny, Leu Andrei și Pintilie Vladimir, amândoi de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare. La grupa mică primii patru au fost Ivan Rareș Ioan, Leu Ianis, detașați net de ceilalți din grupă, Costin Vladimir Nicolae, toți trei de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare și Popesci Athos Ion de la Grădinița Nr 18 Focșani. S-au mai remarcat Stănescu Rareș Petru, care s-ar fi clasat mult mai sus dar a participat doar în ultima parte a concursului, Stoian Alexandru Dimitrie, amândoi de la Școala Gimnazială Anghel Saligny. Primii trei de la fiecare grupă de premiere au primit medalii. Toți participanții au primit diplome.

Pentru o bună bucată de timp, acest concurs s-a desfășurat în paralel cu ultima competiție a anului, CUPA ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI care a început pe 4 noiembrie și care s-a dorit a se încheia până pe 30 noiembrie dar, din cauza frecvenței fluctuante, se va încheia în perioada 2 – 5 decembrie. Organizatorii competiției au fost Filiala Vrancea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, C.S.M. Focșani 2007 și Smart School Soare.

Competiția a fost din multe puncte de vedere o reușită, dar nu totală. Nu părțile bune le voi arăta în primul rând, oprindu-ne la una singură în finalul articolului, în schimb voi arăta mai multe aspecte mai neplăcute cu care ne confruntăm. Din păcate, prezența legitimaților și a fetelor nu a permis organizarea grupelor de premiere pentru legitimați sau fete. Pentru organizarea unei grupe de premiere este nevoie de cel puțin patru participanți. Nu poți spune că a ocupat locul al treilea ultimul clasat dintr-o grupă cu trei participanți.

Deși concursul a fost organizat pentru participanți de la cei mai mici, indiferent de stadiul de pregătire, până la categoria de vârstă U14, prezența celor de U14, U13, U12, U11 și U10 a fost mult mai mică decât a celor de vârstă U5, U6, U7, U8 și U9. Structura inițial gândită pentru premiere a trebuit să fie modificată, astfel încât să fie cât mai echitabilă și să nu se abandoneze ideea de competiție între participanți iar premierea să fie făcută după merite nu după norocul că faci parte dintr-o grupă mică. Din acest motiv, la grupa mare și la grupa mijlocie a fost coborât pragul minim al vârstei, astfel încât să se realizeze un echilibru numeric între grupe. Desigur, există și un inconvenient pentru câțiva copii care în condiții normale nu ar fi fost evaluați în aceeași grupă cu alții mai mari cu trei ani. Normal ar fi fost să fie evaluați cu cei de vârsta lor și mai apropiați de vârsta lor. Dar cum se putea realiza acest lucru dacă nu a fost niciun participant de la U 14 și U 12 și dacă a fost doar câte unul singur de la U13 (Anghel), U11 (Buică) și U10 (Crăciun)?

Frecvența foarte slabă a unor jucători a făcut ca unii să nu poată juca toate partidele, fapt ce s-a răsfrânt și asupra jucătorilor cu frecvență bună, aceștia neputând prinde o zi când să joace cu toți cei cu frecvență foarte slabă. Este regretabil pentru toți, dar mai ales pentru unii șahiști cu aptitudini deosebite ca Pintilie Vladimir, Ivan Rareș Ioan, Leu Ianis, Leu Andrei sau Bogdan Cătălin, dintre băieți, și Măciucă Sofia, Mihălceanu Matilda sau Trifaș Antonia, dintre fete. Spre exemplu, Ivan a câștigat 6 partidele dar a jucat numai cu opt parteneri. A apărut în ultimii 7-8 ani o neproductivă stare de spirit, sunt copii care vin la pregătire dar nu participă la concursuri fiindcă nu agreează situația să nu câștige cupe sau medalii. Și la acest concurs au fost doi copii care din diferite motive nu au dorit să participe la concurs și unul care după câteva înfrângeri a abandonat competiția. Aceștia au jucat doar partide amicale.

Dintre reușitele competiției, vom menționa una singură, demnă de remarcat și de inclus în statistici. Am avut de-a lungul ultimelor decenii copii care să înceapă pregătirea la 4 ani dar foarte puțini dintre ei au putut fi admiși să participe într-un concurs la această vârstă fragedă. Cu ocazia acestei competiții am avut surpriza și satisfacția să admitem un copil care abia pe 16 ianuarie 2026 va împlini patru ani. El este Tudor-Caracaș Luca de la Grădinița Nr 7 Focșani, care a convins încă de la această vârstă că poate participa la un concurs și a răspuns afirmativ la întrebarea dacă vrea să se înscrie la concurs. Foarte curând va îndeplini condițiile admiterii la un concurs și Rogozea David de la Grădinița Armonia care va împlini patru ani la 18 februarie 2026. Le vom urmări cu atenție evoluția. (Anton Soare)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu