La data de 22 octombrie 2025, în intervalul orar 09.00-11.30, polițiștii și jandarmii vrânceni au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe linia prevenirii faptelor antisociale în segmentul stradal, în scopul creșterii eficienței și vizibilității activităților din competența Poliției Române, precum și pentru depistarea persoanelor care se racordează ilegal la rețeaua de energie electrică. Acțiunea s-a desfășurat pe raza comunelor Slobozia Bradului și Tâmboești. La activități au participat 40 de efective, respectiv polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugești, Serviciului Rutier, posturilor de poliție Golești și Cotești, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și lucrători ai companiei Distribuție Energie Electrică România.
În urma activităților desfășurate, au fost efectuate 178 de controale, dintre care 148 pe drumurile publice și 30 la puncte de consum de energie electrică. De asemenea, au fost organizate 9 filtre rutiere, fiind legitimate 178 de persoane și controlate 148 de autovehicule. În cadrul acțiunii au fost aplicate 170 de sancțiuni contravenționale, dintre care 163 pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 7 pentru abateri prevăzute de Legea nr. 132/2017. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 68.015 lei. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere, au fost retrase 18 certificate de înmatriculare și 7 seturi de plăcuțe de înmatriculare. Totodată, au fost efectuate 41 de testări cu aparatul etilotest și 6 testări cu aparatul drugtest, toate rezultatele fiind negative. Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea reiterează angajamentul de a desfășura constant acțiuni similare, în vederea protejării vieții, integrității și bunurilor cetățenilor, precum și a respectării legislației în vigoare. (IPJ Vrancea)