În data de 2 iunie a.c., în jurul orei 21.00, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea a fost solicitată să intervină în urma descoperirii unui proiectil neexplodat pe raza localității Fitionești. Ajunși la fața locului, specialiștii pirotehniști au constatat că muniția identificată prezintă pericol, fiind echipată cu focos. Având în vedere procedurile specifice în astfel de cazuri, care nu permit desfășurarea intervențiilor pe timp de noapte, s-a procedat la balizarea perimetrului și predarea zonei către un echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, pentru asigurarea supravegherii până la reluarea operațiunilor. Misiunea de asanare a fost reluată în această dimineață, începând cu ora 05:30. În urma cercetării zonei, pirotehniștii au identificat și ridicat două proiectile explozive de calibru 210 mm, respectiv 75 mm. Muniția a fost transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, urmând a fi distrusă conform procedurilor legale.
Reamintim cetățenilor că, pentru prevenirea accidentelor, în cazul descoperirii de muniții rămase neexplodate, este esențial:
- să nu le atingă sau să le miște;
- să asigure perimetrul în care au fost descoperite;
- să anunțe de urgență evenimentul la numărul unic 112.
Pentru informații utile privind comportamentul în situații de urgență, cetățenii sunt încurajați să acceseze platforma națională de pregătire pentru situații de urgență www.fiipregatit.ro și să descarce gratuit aplicația DSU din App Store sau Google Play. (ISU Vrancea)