AcasăSocietatePrimarul Misăilă a făcut notă discordantă (și) la ceremonialul de Ziua Eroilor:...

Primarul Misăilă a făcut notă discordantă (și) la ceremonialul de Ziua Eroilor: a depus o coroană de flori după încheierea ceremoniei oficiale, în calitate de ”cetățean”

Primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, ține să iasă în evidență cu orice preț, în orice împrejurare. El a făcut notă discordantă și astăzi, la ceremonia organizată la Mausoleul Focșani, cu ocazia Zilei Eroilor. Cristi Misăilă a participat la ceremonialul oficial, a citit o alocuțiune, a depus o coroană alături de colegii săi din PSD și, apoi, după încheierea ceremoniei oficiale a mai depus o coroană, pe ”persoană fizică”. Gestul lui i-a lăsat fără replică și pe membrii PSD. Militarul care prezenta momentele ceremoniei a anunțat încheierea manifestării și, atunci, directorul Teatrului Municipal a spus, la microfon, că ”se depune o coroană de flori de către primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, în calitate de cetățean al orașului unirii”. Coroana respectivă a fost purtată de doi oameni de încredere ai lui Misăilă din Primăria Focșani (Traian Negulescu și Dan Grigoraș). Mai mult, consilierii și membrii PSD care nu știau planul primarului și s-au apropiat de acesta, dorind să-l însoțească, au fost îndepărtați de Misăilă, spre stupoarea generală. De altfel, un montaj video cu o parte din ceremonia de astăzi, inclusiv cu finalul de primadonă al primarului, poate fi urmărit pe pagina de Facebook a lui Cristi Misăilă.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu